Alegeri cruciale în SUA. Totul despre ziua votului: cifrele relevante, informații esențiale și câteva scenarii / Va reuși tsunamiul republican să recâștige complet Congresul sau democrații vor păstra Senatul? Ce spun ultimele sondaje

0
341

16:10 Candidatul republican la postul de guvernator al New York-ului, Lee Zeldin, a încurajat alegătorii să meargă la urne marți dimineață, criticând-o pe guvernatoarea în exercițiu Kathy Hochul și alți democrați pentru că nu au abordat problema infracțiunilor violente, transmite Fox News. Acesta este un răspuns la afirmația lui Hochul potrivit căreia republicanii exagerează cât de gravă este criminalitatea în stat.

15:29 Președintele Biden intră în ziua alegerilor pregătindu-se pentru pierderi, consilierii săi recunoscând în privat că nu văd o cale viabilă pentru democrați de a-și păstra majoritatea în Camera Reprezentanților, transmite CNN, post apropiat de democrați. Dar Biden și echipa sa de conducere încep ziua cu ideea că perspectiva ca democrații să își păstreze majoritatea în Senat este reală – chiar dacă este una care ar putea dura câteva zile, sau mai mult, pentru a se realiza pe deplin. Biden plănuiește să rămână în spatele ușilor închise pe tot parcursul zilei, dar consilierii spun că își va respecta programul obișnuit de dimineață, care include antrenamentul zilnic, întâlnirile de dimineață cu echipa sa de conducere și informarea zilnică cu privire la informații.

Date despre alegeri

  • Alegerile intermediare din SUA sunt organizate marți, 8 noiembrie. Ele sunt numite așa deoarece se desfășoară la mijlocul mandatului președintelui în funcție. Alegerile din acest an vor fi primele afectate de redistribuirea districtelor congresionale care a urmat recensământului din 2020.
  • Circa 168 de milioane de americani sunt eligibili să își exprime opțiunea electorală, un număr record pentru un scrutin în SUA.
  • Din aceștia, aproximativ 41 de milioane de alegători au votat deja anticipat în 47 de state, dar este dificil de spus dacă aceste voturi cu anticipație le vor depăși ca număr pe cele din 2018, când s-a înregistrat un număr record de voturi înainte de Election Day.
  • Analiștii estimează că există 8,3 milioane de tineri alegători nou eligibili pentru alegerile intermediare din 2022, adică tineri care au împlinit 18 ani după alegerile generale anterioare, cele din noiembrie 2020.
  • În mod obișnuit, alegerile intermediare atrag o prezență mai mică la vot decât cursa pentru Casă Albă, dar miza este întotdeauna mare și scrutinul din acest an nu va face excepție.
  • Membrii Camerei Reprezentanților candidează pentru realegere o dată la doi ani, așa că toate cele 435 de locuri din Cameră sunt pe listele de vot pentru alegeri. Americanii vor vota și treizeci și cinci de locuri în Senat: cele 34 de locuri standard scoase în mod normal la bătaie, plus un scrutin special pentru a completa cei patru ani rămași din mandatul senatorului James Inhofe (Oklahoma), care se va retrage în ianuarie 2023.
  • Fiecare stat american are doi senatori, care servesc mandate de șase ani. Membrii Camerei Reprezentanților servesc timp de doi ani și reprezintă districtele mai mici. Fiecare stat primește reprezentare în Cameră proporțional cu dimensiunea populației sale, dar are dreptul la cel puțin un reprezentant. De exemplu, California – cel mai populat stat – are 52 de membri în Cameră, iar Wyoming – cel mai puțin populat stat, cu circa 575,000 de locuitori – are doar unul. Dar ambele state au fiecare câte doi senatori.

LIVE Alegeri cruciale în SUA. Totul despre ziua votului: cifrele relevante, informații esențiale și câteva scenarii / Va reuși tsunamiul republican să recâștige complet Congresul sau democrații vor păstra Senatul? Ce spun ultimele sondaje

Lasă un răspuns